Confesiuni cu bunica

bunicaMi-am petrecut weekend-ul trecut la tara, la bunica. Au fost cateva zile foarte placute, pline cu soare, cu voie buna, cu mancare gustoasa si multe povesti. Ne-am apucat in una din zile sa culegem caisele din pomul din gradina bunicai. Este un copac foarte frumos si roditor, de cand ma stiu copil imi placeau foarte mult caisele pe care le facea, mari si tare gustoase.

Eu m-am apucat sa culeg caise, ferindu-ma de soare sub o palarie mare, alba, pe care am imprumutat-o de la bunica (caci uitasem sa mi-o pun pe a mea in bagaje). Si momentele de acest gen, cand avem o activitate in comun cu bunica, sunt momentele potrivite pentru amintiri si povesti de viata. Imi place atat de mult cand bunica povesteste despre viatat ei, despre tineretea ei, casatoria si multe alte lucruri interesante.
Bunica mea este o femeie de 67 de ani, nu mai locuieste cu sotul ei de cand era tanara, pentru ca s-au despartit si nu si-a mai gasit pe altcineva, mama fiind unicul lor copil, pe care, de altfel, l-a crescut singura. Toata experienta vietei de parca si-a lasat amprente pe chipul ei, care insa nu a devenit mai putin bland si luminos.

Imi place sa o rog sa-mi povesteasca despre tinerete, despre cum s-a intalnit cu viitorul ei sot, despre baietii care o curtau, caci imi pare atat de diferita acea lume, cand oamenii gandeau altfel, si parca simteau altfel. Viata era alta, aveau alte valori, iubirea era alta la ei.
Stiu ca bunica mea a fost si este o femeie puternica. Mi-a povestit nu o singura data despre cum a construit singura casa, in care locuieste si acum, despre cat de dificil i-a fost s-o creasca pe mama, despre cum duceau lipsa uneori de mancare, despre cum nu avea mama rochie buna sa mearga la scoala si multe alte amintiri, unele dureroase, altele placute. Imi dau seama ca bunica mea si mama au simtit pe pielea lor ce inseamna « saracia ». Eu si intreaga generatie care am venit dupa, nu prea am avut tangente cu acest fenomen. Sunt recunoscatoare parintilor mei pentru ca am primit mereu tot de ce am avut nevoie.

De fiecare data cand vin la bunica, vin cu o dorinta vie de a sta cu ea la povesti, de a afla ceva nou despre viata ei sau de a asculta o intamplare mai veche, cunoscuta deja, dar care-mi pare la fel de interesanta. E o bucurie pe care imi este greu sa o descriu, iubirea acestei femei este atat de diferita de iubirea mamei, dar la fel de puternica.