Sinteza intre real si imaginar

Vechii filosofi, care au inteles filosofia ca iubire de intelepciune, au insistat si asupra caracterului ei de contemplare dezinteresata a lumii, lipsita de practica (Pitagora) si de scop conduita inteleapta, in acord cu natura (Epictet).
Gandirea contemporana, reluand ideile amintite a evidentiat faptul ca filosofia este nu numai cunoastere, ci si apreciere a realitatii. Potrivit unui punct de vedere, sustinut la noi, de exemplu de Nae Ionescu, filosoful apreciaza realitatea in functie de cerintele structurii lui spirituale si, prin aceasta, filosofia devine un act de viata, de conduita. Opinez insa ca aprecierile filosofului sunt date, sau, in orice caz, ar trebui date nu numai in functie de cerintele subiectivitatii filosofului, ci si de cunostintele acestuia despre insusirile realitatii, precum si de cele despre gradul de adecvare a acestor trasaturi la trebuintele si aspiratiile sale. In consecinta, consider ca aprecierile nu duc sau nu trebuie sa duca la subiectivizarea realitatii, la deformarea adevarurilor despre ele.

Invatatura straveche si totusi mereu uitata – despre unitatea nedespartita dintre corp, minte si suflet, din care decurge faptul ca perturbarile ce toate afecteaza starea de sanatate au loc, fara exceptie, la toate aceste nivele, cuprinsa in concepte medicale, care e insa deficitar, deoarece denumeste numai pe Psyche (suflet) omitand insa mintea, constiinta. Mai mult: nici termenul psihic, nici notiunea minte nu pot defini ceea ce numim planul spiritual al fiintei noastre legatura cu un mare principiu organizator din afara sinelui nostru, care se extinde mult in afara planetei Pamant – o totalitate cosmica, o armonie supraordonata (sau un haos cuprinzind armonii), un principiu creator sau divin, oricare i-ar fi denumirea. S-a inteles intre timp ca mintea si sufletul sunt indisolubil legate, chiar daca aceasta intelegere n-a patruns in toate amanuntele terapeuticii naturiste (nemaivorbind de cele ale medicinii conventionale). Folosim insa in continuare formulari care cimenteaza sciziunea, in loc de a pune accentul pe unitate.

Vorbim despre corpul nostru si-l descriem ca pe ceva ce avem, in loc de ceva ce suntem. Am un cap. brate si picioare dar sunt acest cap, aceste doua brate, aceste doua picioare. Sunt propriul meu sistem imunitar, si nimeni nu-l poate fi in afara de mine. Lucrul e la fel de valabil pentru intelect si pentru psihism: eu sunt (si nimeni altul) aceasta minte ratiune, eu sunt acest psihism, aceasta constiinta si acest inconstient, cu amintirile, experientele sale si cu experientele si cunostintele colective pe care le cuprinde.

Tratamentele naturiste sunt foarte invecinate cu medicina holistica, integratoare. De aceea as dori sa nu mai despart trupul, mintea si sufletul prin limbaj, ori de cate ori este posibil. Formulari precum corpul reactioneaza asa si asa sau ,,psihismul provoaca…” u fac decat sa ancoreze in constiinta noastra o disociere artificiala, care nu exista in realitate. De aceea voi vorbi despre sinele corporal (sau fiic) ori de cate ori predomina procese la nivel somatic, de sinele psihic cand e vorba de aspectul psihic al eului si de sinele mental sau spiritual cand se face referinta la constiinta si la nivelul spiritual. Sper ca acest mod de expresie sa puna accentul pe caracterul de totalitate al organismului viu.

FacebookGoogle+Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *