Nu-ti mai obliga copilul sa invete mai mult decat poate! Studiile arata ca ii poti face mai mult rau decat bine

copil-studiindPoate ca urmatorul scenariu vi se pare foarte asemanator cu ce ati patit si voi: esti la scoala, la liceu, incerci sa faci ce poti ca sa vii acasa cu un carnet cu note maricele, dar parintii nu sunt multumiti, ba incep sa iti trimita „sageti” si sa-ti dea de inteles ca trebuie sa iei note mai mari ca sa nu-i faci de ras. Unii parinti se gandesc ca a invata mai mult si din greu inseamna si rezultate mai bune pe viitor, in viata de adult, ceea ce este partial adevarat. In momentul in care un copil se forteaza sa invete se intampla doua lucruri:

1. Incepe sa nu mai fie atras de ce invata, vede invatatul ca pe o povara, o sarcina „de serviciu” pe care o indeplineste cumva automat, fara atasament;

2. Capacitatile intelectuale scad pe masura ce incearca mai greu, oboseala prea mare si stresul de a lua note mari „tocand” neuronii si asa putini ramasi dupa eforturi intelectuale sustinute. In termeni psihologici discutam despre supraresponsabilizare, adica incercarea de a-i da copilului mai mult decat „poate duce”. La noi in tara, aceasta asteptare prea mare a parintilor din partea copiilor are radacini adanci, care preced momentul 1989. Teama de esec si ideea ce micutii pot sa schimbe ceva daca reusesc sa invete mai bine decat au facut-o parintii pot duce la adevarate drame familiale generate de o supraresponsabilizare prost inteleasa si aplicata. Nu spune nimeni ca nu trebuie sa inveti cat de cat bine ca sa faci ceva in viata si in societate, insa a invata pe branci doar pentru ca parintii vor sa isi implineasca niste planuri din tinerete, sa faca micutul ce nu au facut ei ca nu au avut ocazia e o mare greseala. Tradus la nivelul starilor traite de copil, supraresponsabilizarea duce la depresie, anxietate, chiar suicid din cauza presiunilor foarte mari si stresului. Cea mai buna dovada o vedeti la stiri: cel putin 10-20 cazuri de copii care s-au sinucis pentru ca nu au luat note mari sau au luat note mici la examenele de final de treapta. Chiar si medicii psihiatrii confirma ca o supraresponsabilizare excesiva duce clar la deviatii comportamentale si tulburari psihice cu efecte nebanuite asupra personalitatii si motivatiei celor mici. Pe de alta parte, daca asista la un divort, la un deces al partenerului parintelui, copilul va lua locul acestuia disparut din viata celuilalt.

Iarasi e o forma de supraresponsabilizare de care e vinovat tot parintele. Dorintele parintelui devin dorintele copilului, nevoile unui copil normal sunt inlocuite de nevoile adultului, iar cand vor devenit adulti astfel de copii vor fi maleabili, docili, usor de manipulat. De asemenea, vorbim si de supraresponsabilizare cu mult mai grava, in sensul in care parintii lucreaza si fratele mare devine parinte pentru fratele mic. Fratele mare e mai responsabil, mai atent, insa pe termen lung apare furie fata de parinti, teama de abandon.

Iar la maturitate, copilul-parinte se lupta sa salveze partenerul. Ideea finala pe care trebuie sa o retinem este urmatoarea: supraresponsabilizarea este nefasta, copilaria e copilarie, micutii trebuie sa se joace si sa se bucure de ea, sa se descopere pe sine, poate duce la pierderea atentiei catre propriile dorinte si propria personalitate, intreaga sa existenta fiind atunci doar un puzzle din temeri si dorinte neimplinite nu ale lor, ci ale parintilor…

FacebookGoogle+Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *