Oameni care au facut fapte bune, dar au fost pedepsiti pe nedrept

Un barbat a dat in judecata un spital intreg pentru ca medicii de acolo i-au salvat mama

La cei 83 de ani ai sai Beatrice se recupera incet dupa un accident vascular cerebral intr-un spital cunoscut. A suferit insa si un atac de cord. Medicii au incercat sa o salveze si i-au pus inima in functiune dupa cateva minute. I-au salvat viata. Fiul femeii i-a dat in judecata insa. Ei nu si-au dat seama ca sotul femeii a semnat un act prin care avea dreptul sa moara daca inima se oprea subit. La capul patului sau se afla si acest document important, dar nimeni nu l-a citit in graba de a mai salva o viata. Spitalul a trebuit sa plateasca daune de 41.000 dolari pentru ca a lasat o femeie sa traiasca. Desi au fost incalcate dorintele familiei, femeia a fost salvata pentru ca toti medicii declara la inceput, prin juramantului lui Hipocrate ca vor incerca sa faca tot ce e posibil pentru a ajuta pe oricine ajunge pe un pat de spital si are nevoie de atentia lor. Pentru ca s-a folosit forta in incercarea de a salva femeia, cand a iesit din spital a fost imobilizata la pat, avea coaste rupte si plamani care abia mai functionau. Dupa o terapie fizica sustinuta Beatrice este capabila acum sa manance, sa locuiasca acasa fara probleme, chiar merge duminica la biserica. Are insa dementa, trebuie supravegheata non-stop. Fiul femeii spune ca mama sa sufera si se intreaba de ce a meritat sa se chinuie atat cand totul se putea termina cand inima i s-a oprit…

Arestat pentru ca a salvat viata unei fetite de 13 ani

Ryan era ghid de rafting in Colorado cand a vazut o fetita de 13 ani care se ineca. Inotase mai bine de 30 de minute si tot orasul din jurul apei o cauta. Asa ca barbatul s-a aruncat in apa periculoasa si a salvat-o, aducand-o la mal. A chemat si o echipa de salvare si din acel moment stia ca fata se afla in afara oricarui pericol. In loc sa-i multumeasca seriful i-a pus catusele. De ce? Pentru ca intervenise in operatiuni guvernamentale de salvare. Singura modalitate prin care putea sa scape de pedeapsa si de inchisoare era daca isi cerea scuze public pentru fapta buna pe care a facut-o. Fara sa ezite barbatul a iesit public si a spus ca ii pare rau ca a salvat viata unei fetite de 13 ani. Daca nu si-ar fi cerut scuze ar fi ajuns in inchisoare cu siguranta.

De ce sa incerci si tu exercitii de dezvoltare a memoriei

In fiecare zi suntem bombardati cu o multime de informatii dintre care, de cele mai multe ori, retinem o foarte mica parte, deoarece creierul nostru pur si simplu nu are nevoie de mai mult sau nu este obisnuit sa proceseze si sa retina prea multe detalii.

Cred ca nu este o noutate pentru nimeni ca exista jocuri si exercitii pentru dezvoltare creierului, respectiv a memoriei. Daca nu ati incercat niciodata exerctii de acest fel, atunci ar fi un moment oportun sa incepeti, deoarece unele dintre ele sunt de-a dreptul interesante, faine si eficiente.

De ce am avea nevoie de exercitii pentru dezvoltarea creierului? Stiti doar ca creierul nostru are capacitati mult mai mari, noi folosim doar o mica parte din ceea ce inseamna potentialul nostru, doar cateva procente. Nici oamenii de stiinta nu stiu inca ce s-ar intampla si cum ar fi daca creierul nostru ar activa si ar functiona la capacitatea maxima.

Exercitiile de dezvoltare si antrenare a creierului sunt doar un mic antrenament pentru a stimula creierul, pentru a ne dezvolta gandirea si atentia si pentru a valorifica la maxim potentialul la care avem acces momentan. Aceste exercitii sunt de grad diferit de dificultate, insa, ceea este clar si indubitabil ca antrenamentul permite evolutia oricui.

Exista cateva avantaje importante pe care le optii prin realizarea exercitiilor de antrenament al memoriei si al creierului. In primul rand, poti sa te concentrezi mult mai usor si sa-ti planifici sarcinile, chiar daca ai un program incarcat, ajungi sa-ti distribui sarcinile astfel incat sa le reusesti si sa fii cat mai productiv.

Pe langa faptul ca te concentrezi mult mai usor dupa ce practici in mod regulat exercitii de antrenare a creierului, esti mult mai dificil de distras de la sarcina ta. Adica iti indeplinesti obiectul fara prea multe dificultati, deoarece intreaga ta atentie si concentrare se centreaza pe ceea ce ti-ai propus.

Vei vedea ca incepi sa operationalizezi conceptele mult mai rapid si vei gasi mai rapid solutii. Poate suna putin cam de necrezut, insa, stim prea bine ca creierul nostru functioneaza ca un mecanism tipic, daca nu este antrenat si nu este pus in functiune in mod regulat, daca nu i se dau sarcini, el pur si simplu “rugineste”. Creierul are nevoie si el de practica si cu cat mai mult alt antrenezi, cu atat rezultatele vor fi mai vizibile.

Acum, daca vei exersa exercitii de imbunatatire a memoriei, care si ele fac parte din categoria exercitiilor pentru creier, vei retine mult mai usor lucrurile, in mod evident, insa, vei putea sa ai mai multe ganduri si idei in acelasi timp si sa nu pierzi firul acestora. Vei observa schimbarea chiar si la detalii minore, cum ar fi, de exemplu, retinerea numelor persoanelor cu care te intalnesti pentru prima data sau pur si simplu vei tine minte unde ai lasat lucrurile. Pot parea simple aceste exemple, dar sunt cele mai des intalnite. Cati dintre voi au trait vreodata acea senzatie de stanjeneala cand nu-ti poti aminti numele persoanei pe care ai cunoscut-o acum 20 de minute?

Un alt efect al exercitiilor de acest fel este cel de eficientizare a procesului de luare a deciziilor. Creierul tau va face o analiza mult mai rapida si critica a situatiilor, va analiza o multime de factori pe care nu-i observai in mod normal, iti va oferi solutii alternative, care nici nu-ti treceau prin cap. Vei observa ca creierul tau nu se va bloca pur si simplu in momente de criza, dar va reactiona si-ti va oferi solutii in timp record. Deci acest avantaj tine, in principiu, de viteza de reactie, care ti se va imbunatati considerabil.

Acestea sunt doar cateva dintre avantajele pe care le poti obtine din moment ce incepi sa practici cu regularitate exercitiile de dezvoltare a creierului. Problema regularitatii este, probabil, cea mai dificil de rezolvat. Si aici e nevoie sa ai un fel de regim, sa faci in fiecare zi macar un exercitiu si doar astfel, efectele nu se vor lasa asteptate.

Acum, as vrea sa dau exemplul unui exercitiu care mie personal imi place foarte mult, care imi pare si eficient, si interesant si atractiv, in acelasi timp. Acest joc se numeste “Follow that frog”, este un exercitiu pentru memorie. Un fel de joc in care trebuie sa urmaresti o broscuta intr-o balta, care sare de pe o frunza pe alta si sa indeplinesti si tu intocmai traseul facut de ea. Poate parea simplu, dar e nevoie si aici de atentie, deoarece sunt diferite nivele de complexitate, de aceea, jocul nu te lasa sa te plictisesti. Il recomand cu incredere si sper sa va distrati si sa va placa. Experimentati si alte exercitii si jocuri, intr-adevar, sunt o sumedenie, nu lasati creierul sa leneveasca!

Portile automate nu mai sunt demult o raritate

Astazi tot mai multe case aleg sa isi asigure perimetru, bunurile si curtea cu ajutorul unor porti automatizate. Portile de la case sau vile sunt la fel de importante cum sunt usile la apartamentele din blocuri. Practic o poarta solida si bine realizata te va feri de hoti si de vizite nepoftite, iti va feri gradina si te va ajuta sa protejezi atat bunurile, cat si familia. Spre deosebire de usi, care se pot inchide cu un butuc mai mare sau cu mai multe tipuri de incuieturi portile moderne se pot automatiza complet pentru a fi mai usor de inchis si de deschis cand te grabesti, de pilda.

Automatizarile, caci asa se numesc operatiunile de transformare a portilor obisnuite intr-unele batante sau culisante, se realizeaza de personal calificat simplu si rapid, montajul nu dureaza mai mult de o ora, doua, in functie de cat de complex e sistemul, pretul kiturilor de automatizare nu este asa de mare si se amortizeaza usor intr-un timp scurt. Cand se automatizeaza o poarta se incepe mai intai cu niste calcule, se verifica greutatea si se stabilesc dimensiunile finale ale portilor, apoi se trece la montarea sistemelor care asigura mobilitatea, la setarea centrul de camanda si eventual la programarea cu ajutorul telecomenzilor.

Odata montate sistemele de automatizare pentru porti functioneaza fara probleme ani la randul, cat e garantia se repara gratuit de catre echipe de specialisti de la firme, companiile care le comercializeaza ofera si servicii post garantie de buna calitate. Prin automatizarea portilor confortul creste simtitor atat pentru perioada in care va aflati in locuinta, cat si pentru momentele in care veniti de la locul de munca sau plecati. In loc sa va dati jos din masina pe o ploaie puternica apasati pe un buton si poarta se deschide. Cu sistemele speciale de protectie impotriva unor socuri sau impotriva unor lovituri noile usi batante sau culisante, de garaj automate va permit sa va feriti masina de orice zgarieturi, se pot evita accidente nedorite si deschidere din greseala.

La mHouse puteti gasi oricand sistemele de automatizare pentru toate tipurile de porti, firma cu experienta pe piata are pregatite oferte bune la toate produsele din aceasta categorie, pachetele puse la dispozitia clientilor sunt complete, aveti practic tot ce aveti nevoie pentru a putea automatiza rapid orice poarta. Echipa de specialisti de la mHouse va poate consilia oricand pentru a alege produsele de care aveti nevoie, care corespund caracteristicilor portilor detinute, in paginile de produs sunt disponibile informatii tehnice detaliate si fotografii relevante pentru ca fiecare alegere sa fie cat mai simpla.

O investitie intr-un buldoexcavator e o investitie de viitor

Foarte util pe orice santier in lucru, buldoexcavatorul este un utilaj multifunctional care poate fi folosit pentru decopertari, nivelari, amenajari platforme sau incarcari, sapaturi pentru santuri si gropi. Un buldoexcavator va avea un design compact, va avea o cabina incapatoare si confortabila, va putea fi controlat usor cu ajutorul comenzilor din cabina, se va deplasa cu viteze mari pe santier si va avea o eficienta sporita indiferent de timpul de lucru.

Buldoexcavatoarele sunt cautate de cei care lucreaza pe santiere si pentru ca nu consuma atat de mult carburant, se intretin usor, realizeaza sarcini complexe intr-o perioada scurta de timp, se pot repara rapid si rezista la socuri mecanice sau schimbari de temperatura si umiditate. Motoarele puternice si accesoriile de calitate simplifica munca pe santier, in timpul in care se executa o lucrare fara ele se pot face mai multe lucruri pe santier, un buldoexcavator de calitate va rezista si la uzura, va putea fi operat in siguranta, fiecare operatiune executata va fi finalizata cu respectarea parametrilor optimi de lucru.

Firmele producatoare de buldoexcavatoare investesc in permanenta in linii de productie si tehnologii inovatoare pentru un randament cat mai bun al utilajelor de constructii asa ca se vor gasi mereu oferte bune la aceasta gama de utilaje.Titan Machinery are in ofertele curente doua tipuri de buldoexcavatoare performante care se potrivesc oricarui tip de santier, realizate de cei mai importanti producatori, buldoexcavatoare CASE cu un consum redus de combustibil si putere maxima de operare.

In functie ce nevoile fiecarui client se poate alege un buldoexcavator de 97cp sau unul de 110cp, ambele au emisii reduse de noxe, sunt cu 10% mai puternice decat motoarele utilajelor din aceeasi clasa. Economia de carburant este asigurata de pompa hidraulica cu debit variabil si pistoane axiale, intretinerea e simpla si rapida, sistemul de franzare se folosese de rezervorul de ulei hidraulic asa ca nu mai e nevoie de filtre separate. Diagnosticarea motorului de tip common-rail elimina timpii morti ai utilajului, se poate pune o cantitate mai mare de carburant in rezervor, acesta avand o capacitate mai mare.

Pozitia de lucru oferita de buldoexcavatoarele CASE este adaptata cerintelor operatorului, astfel incat oboseala sa fie redusa si controlul asupra utilajului sa fie total. Orice informatii suplimentare despre fiecare model le puteti afla de la echipa Titan Machinery, instruita de catre specialistii CASE IH, comenzile se livreaza rapid, iar toate utilajele de constructii beneficiaza de garantie.

Uitati de metodele clasice de albire a danturii. Albirea dintilor in mod profesional intr-o clinica stomatologica da rezultate mult mai bune si de durata

Cand zambetul tau nu mai este asa de frumos si ajungi sa il ascunzi ori de cate ori ai ocazia e cazul sa te programezi la o vizita la dentist. Desi multa lume se teme de dentisti si de procedurile aplicate intr-un cabinet stomatologic, mersul la dentist de cel putin doua sau trei ori pe an este obligatoriu pentru o dantura sanatoasa si un zambet de invidiat. Una dintre procedurile cele mai solicitate si cele mai simple pentru o dantura mai curata si mai sanatoasa este cea de albire a dintilor.

Albirea dintilor se poate face in orice clinica stomatologica, de pilda puteti solicita albirea dintilor la Clinica Dentara CityDent, o clinica cu dentisti cu experienta si specializari in strainatate, cu un mediu de lucru placut si tehnologii de ultima generatie in domeniul stomatologic. Prin albirea dintilor se restabileste culoarea naturala a dintilor, se elimina tartrul si orice tip de depuneri, se evita aparitia unor afectiuni gingivale, dispar si petele de pe intreaga dantura.

Rezultatele obtinute in timpul procesului de albire dentara pot dura intre sase luni si doi ani, este de preferat ca orice tratament de albire a dintilor sa fie realizat doar de catre profesionist, de stomatologi cu experienta si instrumentar modern, tehnologii verificate si folosite in lumea intreaga. Culoarea danturii dupa albirea dintilor se poate deschide cu pana la cinci nuante, albirea se poate face cu laser, poate fi mecanica, prin folosirea unor perii speciale, procedura dureaza aproximativ o ora si pacientii pot sa isi reia activitatea normala imediat dupa interventie. Smaltul nu are de suferit, o albire dentara nu implica riscuri, este sigura si usor de suportat de pacient, fiecare tratament de albire a dintilor este ales in functie de istoricul pacientului si de modul in care arata dantura sa, de caracteristicile smaltului dentar.

Pentru cei care vor sa stie cat costa albirea dintilor Clinica CityDent are lista de preturi afisata pe site, preturile difera in functie de tehnologia folosita, astfel ca un raspuns clar despre cat costa albirea dintilor poate sa vi-l ofere doar medicul stomatolog dupa consultatia initiala. CityDent va garanteaza o albire dinti la un pret bun, in cadrul clinicii se foloseste sistemul de albire Beyond, accelerator de albire profesionist, dintii sunt albiti in siguranta si cu rezultate maxime, gelurile pentru albire dinti la un pret excelent contin ingredienti activi capabili sa curete petele din profunzimea dintilor si pe cele superficiale. Un alt avantaj al folosirii acceleratorului Beyond tine de faptul ca albirea va continua si in urmatoarele 48-72 de ore de dupa terminarea tratamentului propriu-zis in clinica stomatologica.

Thailanda

In Thailanda ajungi la inchisoare daca ai tupeul sa insulti cainele regelui. Thailanda este la prima vedere un paradis asiatic, cu fete frumoase, costuri mici de intretinere si vreme superbe. Dar e si tara unde ajungi la inchisoare si stai acolo zece ani daca te iei de catelul regelui.

Oricine critica sau insulta familia regala sta la inchisoare pana isi aduce aminte ca nu e bine sa faci lucrul acesta. Din 2014 si animalele de companie ale regilor au parte de aceeasi protectie. Un barbat a fost condamnat in 2015 pentru ca a facut o gluma sarcastica la adresa catelului regelui, si asta pe Internet.

Inchisoarea va fi pentru el o casa destul de neplacuta vreme de cativa ani. In 2007 un cetatean strain a fost condamnat la zece ani de inchisoare pentru ca a desenat cu spray colorat pe fotografia regelui de pe un perete.

Consumul de margarina

Untul este poate cel mai mare inamic al pierderii in greutate. Sau cel putin asa credem multi dintre noi. La inceputul nebuniei cu mancarea sanatoasa a fost inventata margarina. Ea s-a vrut a fi sanatoasa pentru inceput, fara grasimi periculoase, asa cum are untul.

Pe masura ce a devenit foarte populara margarina s-a gasit peste tot. Multi consuma in fiecare dimineata margarina de ani buni. Desi s-au facut multe studii care au dovedit cat de nocive pot fi grasimile vegetale pentru oameni, in continuare se gaseste in toate frigiderele. In unt nu se gasesc insa grasimi trans ca in margarina.

Sa ca in loc sa mancati margarina cu sutele de grame mai bine preferati untul, e mai sanatos, e adevarat, mai gras, dar nu veti avea de suferit de pe urma lui si grasimile se pot metaboliza mai rapid.

Ce inseamna culoare roz

Pe vremuri rozul era doar pentru fetite. Astazi oricine poarta roz. Rozul e foarte interesant de analizat. Are efecte directe si usor de masurat in privinta comportamentului uman. Psihologii au descoperit efectele rozului in ceea ce ei numesc inchisori roz. In 1979 un studiu a relevat efecte bizare ale rozului asupra prizonierilor care stateau in celule de detentie colorate in roz puternic. Colegii erau mai putin agresivi, musculatura se relaxa.Sentimentele de frustrare si neliniste scadeau in intensitate, asa ca astazi 20% din inchisorile elvetiene au cel putin o celula cu ziduri roz unde sunt pusi prizonierii cu un comportament nepotrivit. Psihologii au vrut sa vada daca efectele de calmare se aplica si la copilasi. S-au facut studii care au incercat sa refaca acelasi tip de experiment si cu micuti cu varste foarte fragede. Copiii pusi in locuri cu mult roz s-au linistit si nu au mai tipat in doar 10 minute. Impreuna cu aceste efecte de calmare micutii adormeau rapid. Asa ca data viitoare cand vreti sa calmati micutii care nu vor sa faca ce le spuneti pictati camera in care sunt in roz.

Tu ce ai face in situatia asta?

Prietena il notifica in mod accidental pe iubit ca il inseala. Un mesaj trimis se pare unei prietene in care se spunea clar ca fata il inseala pe barbat a fost la un pas sa distruga mai multe relatii. Zoe credea ca trimite un secret unei prietene, insa a trimis mesajul catre numarul prietenului de doi ani, explicand cum se va intalni cu amantul a doua zi. Numai ca baiatul a aflat si toata treaba care se petrecea cand acesta era la lucru nu prea mai era posibila in aparenta. Ca sa nu o lase sa isi faca de cap baiatul i-a trimis imediat mesaj spunandu-i ca a doua zi are liber si sa se vada cu ea. Fata se pregatise deja si nu prea voia sa isi dezamageasca prietenul ilicit asa ca pana la urma in viitorul apropiat tot s-a vazut cu el.

Petrece revelionul 2017-2018 intr-o atmosfera destinsa si unica alegand unul dintre pachetele turistice disponibile online

Singura perioada din an in care nu ti-ai dori sa stai acasa sunt sarbatorile de iarna. Atunci vremea e superba de plimbari sau excursii oriunde te-ai afla, in tara e mult prea frig pentru a sta doar in casa si a admira fulgii de nea. Revelionul merita sarbatorit intr-un cadru festiv deosebit, alaturi de familie si prieteni asa ca un pachet turistic complet pentru revelion 2018 este tot ce ti-ai dori pentru a intra in noul an cu dreptul. Planurile pentru revelion se fac din timp, asa ca descopera ofertele de revelion 2017-2018 online si bucura-te de preturi si pachete speciale pentru o sarbatoare unica in an. Cand alegi oferte revelion e bine sa tii cont si de destinatie, de ce ai putea face mai deosebit acolo, de preturi, de distanta fara de tara de origine si de calitatea serviciilor oferite acolo.

Pachetele turistice pentru revelion 2017 – 2018 sunt deja vandute sau in curs de a fi vandute asa ca trebuie sa te grabesti daca vrei oferte de revelion 2018 la preturi mai bune si cu servicii premium. La ora actuala sunt sute de oferte revelion asa ca nu e usor sa alegi una, insa daca ai langa tine consultanti specializati cu experienta si pachete turistice pentru revelion 2017-2018 special concepute pentru tine si familie vei avea de luat o decizie mult mai simpla. La TUI TravelCenter, agentie de turism cu experienta si o multime de clienti multumiti, pachetele turistice si gama diversa de oferte de revelion 2018 va vor convinge cu siguranta ca revelionul nu se petrece acasa, ci intr-un mediu placut si intr-o atmosfera cat mai deosebita. Specialistii agentiei promit revelioane memorabile si petreceri pe cinste, cu mancare buna si servicii ireprosabile, pachetele achizitionate includ si cazare si bilete de avion, transferuri, oricand puteti afla detalii de la specialistii disponibili online sau telefonic. Se acorda si reduceri, preturile sunt adaptate nevoilor si preferintelor clientilor, in paginile ofertelor se gasesc toate detaliile necesare despre hotel si ce se poate face in zona, review-uri si fotografii relevante.

De pilda, va puteti duce de revelion la Amsterdam, in Bali, in Cuba, in Maldive, in Maroc, in Mauritius sau in Mexic. Pentru ceva mai deosebit puteti alege revelionul in New York sau Phuket, in Punta Cana si in Seychelles, Singapore. Rezervarile se fac rapid, sunt confirmate imediat, motorul de cautare de pe site va permite sa gasiti in doua minute oferte personalizate si pachete de vacanta, hoteluri, bilete avion si autocar, croaziere si diverse destinatii de vacanta.