Cum am devenit si patron, si angajat si am scapat de somaj…

creare-site-webProvocari in viata sunt multe. Unele sunt mai greu de depasit, altele iti par imposibile pana te apuci sa le „devorezi”, sunt si multe care raman la stadiul de provocare si atat. Pentru mine provocarea cea mai importanta dupa terminarea facultatii a fost, ca de altfel pentru orice tanar, sa gasesc un job bine platit, care sa imi ofere posibilitatea sa traiesc decent intr-un oras, sa platesc ca mai toata lumea o chirie. Stiam ca era dificil, stiam ca experienta care nu prea exista era un hop greu de depasit, stiam ca nu voi pocni din degete si va aparea un sef care sa spuna „Vai, de cand te asteptam!”. Si stiam ca ai nevoie de ambitie si de rabdare. In prima faza am gasit cate ceva de lucru, in firme mai micute, dar salariul era marea problema, plus prea multe sarcini de indeplinit si ore peste program neplatite, fireste. Si au trecut o luna, doua, patru, sase, opt.

Ma apropiam de un an cand am avut o idee salvatoare: de ce sa caut patroni si sa fiu angajat cat pot fi patron si angajat in acelasi timp. Da, suna a problema de logica din cartile alea mov de la Uman dar nu e. Mi-am dat seama ca eram pasionat de calculatoare, stiam cu ce se mananca site-urile web, cam cum ar arata un site care sa atraga trafic, asa ca nu am mai stat pe ganduri si am cautat solutii. Impreuna cu doi colegi de facultate am pus ceva banuti de-oparte si in cateva luni am facut si-un imprumut, banii i-am investit toti in visul nostru: un site care oferea servicii de promovare pentru diverse firme. Ideea era ca niciunul dintre noi nu avea niste idei solide despre creare site web asa ca ne trebuia un sprijin din partea cuiva cu experienta. Am facut putin research si in cateva zile am gasit o companie mai micuta cu servicii foarte bune, cu oameni seriosi, care ne-a ajutat sa realizam site-ul, sa-l urcam online si sa il optimizam ca sa aparem si noi cat mai aproape de rezultatele de top din Google. Practic am discutat cu oamenii, am expus ideile noastre, ei s-au consultat, au lucrat, iar au lucrat, apoi ne-au prezentat produsul final, site-ul. Intre timp, ne-am facut rost si de ceva echipamente de ultima generatie, doua-trei laptopuri mai puternice, telefoane, diverse gadget-uri pentru administrarea mai usoara a afacerii.

Cat am dat pentru creare site web am scos mai apoi in primele patru-cinci luni, asa ca investitia s-a amortizat total. Ne mai ramasese obtinerea unei vizibilitati cat mai mari pe Internet, asa ca am vorbit iarasi cu prietenii de la firma care ne facuse site-ul si am inceput sa dezvoltam campanii de marketing online, bine targetate, campanii de SEO personalizate si adaptate la noile cerinte impuse de site si de evolutia sa. Si uite asa eram si patron si angajat, site-ul a inceput sa mearga bine, aveam ceva clienti, rapoartele veneau la timp de la firma care ne facuse site-ul, stiam unde sa mai lucram si unde stam bine. Asa ca daca vrei, poti, idei sunt multe, oricine le poate avea, doar sa iti doresti foarte mult sa le si pui in practica.

Functioneaza oare relatiile la distanta?

relatii-la-distantaAm cunoscuti care au o relatie la distanta si, sincer, chiar nu pot sa-i inteleg. Acele relatii nu mai functioneaza de mult timp, altfel spus, ei chiar au alte relatii, chiar daca si de scurta durata, dar nu sunt perfect fideli partenerilo lor, care se afla in alta tara chiar. Uimirea mea este ca aceste relatii la distanta au deja ani buni. Cunosc pe cineva care are o relatie la distanta de vreo cinci ani si mie personal asta mi se pare chiar mult. Ceea ce eu nu pot sa inteleg este de ce sa mai pastrezi o relatie la distanta daca ea nu mai functioneaza? Pur si simplu nu pot sa inteleg lucrul asta. De sa-ti minti partenerul, daca, de fapt, nu te mai simti la fel de atras de el si iti doresti altceva? Nu ma refer aici la cele cica “nevoi” ale barbatilor sau, mai nou, si ale femeilor. Ma refer, de fapt, la acea nevoie de grija si atentie pe care nu ti-o mai ofera partenerul tau care se afla la sute, ba chiar mii de kilometri uneori.

Vreau sa se inteleaga clar ca eu nu ma pronunt impotriva relatiilor la distanta. Fara indoiala, sunt relatii care rezista. Uneori intervin circumstante pe care chiar nu ai cum sa le controlezi, de aceea este posibil sa fii impus de aceste circumstante sa stai o perioada departe de iubita/iubitul tau. Insa, dupa parerea mea, iubirea adevarata si sincera rezista la asa ceva. Nu stiu cat de adevarata este expresia “Ochii care nu se vad se uita”. Parerea mea este ca acei ochi se uita intr-adevar, doar atunci cand tu alegi sa-I uiti.
Am avut cunoscuti care au fost impusi de circumstante sa aiba o relatie la distanta o anumita perioada, insa, au facut tot posibilul sa se vada mai des, ba chiar sa se mute in acelasi oras, sa nu lase distanta sa-I desparta. Si asta mi se pare mie normal, mi se pare normal sa lupti cu distanta atunci cand iubesti, dar nu sa lasi lucrurile sa vina de la sine.

Eu, personal, am trecut prin doua relatii la distanta. Sincer, i-am iubit pe ambii barbati (nu simultan, evident). Si am fost fidela in ambele relatii. Sincer vorbind, incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna. Incercam sa petrecem verile impreuna si macar o data la trei saptamani sa petrecem un weekend impreuna. Adevarul este ca-I foarte dificil sa fii intr-o relatie la distanta. Si nu se pune doar problema de incredere pe care trebuie sa o ai in celalalt, dar se pune si problema dorului.
Imi amintesc ca niciodata nu ne ajungeau weekend-urile sa ne putem bucura suficient unul de celalalt. Cred ca asta este si marea problema. O relatie la distanta este bazata pe intalniri scurte si, din pacate, destul de rare. Este total diferit de o relatie tipica, in care partenerii se vad practic, in fiecare zi si se cunosc si mai bine. Pentru ca o relatie sa dureze, cei doi trebuie sa invete sa traiasca impreuna si sa aiba cat mai multe ocazii pentru a se descoperi unul pe celalalt.

Tocmai asta a si fost problema in una dintre relatiile mele la distanta. La un moment dat, cand in sfarsit am ajuns in acelasi oras cu partenerul meu, cand s-a realizat ceea ce ne doream de foarte mult timp, efectiv, am inceput sa nu ne mai intelegem. Ne certam foarte des, nu ne mai suportam, practic. Si atunci, am decis pur si simplu sa ne despartim. Iata asa s-a intamplat la mine. Si cred eu, este ceva absolut normal. Niciodata o relatie la distanta n-o sa-ti permita sa cunosti un om la fel cum il cunosti intr-o relatie normala.