Cum se aleg cutiile portbagaj si la ce trebuie sa fim atenti la cumparare?

cutii-thuleAtunci cand mergeti in concediu cea mai mare problema la plecare este legata de bagaje. Unele nu incap in masina pentru ca sunt prea voluminoase, altele pot fi transportate dar sunt prea grele pentru masina. Ca sa nu stati ore intregi si sa va chinuiti sa inghesuiti bagajele in masina e bine sa luati in considerare achizitionarea unor cutii portbagaj thule de calitate de la anvelopejantealiaj, magazin online cu o gama completa de accesorii auto la preturi pentru toate buzunarele.

Cutiile portbagaj ofera spatiu suplimentar, o organizare mult mai simpla a bagajelor, echipamentul de iarna poate sta si el foarte bine in cutie gratie unor suporti de prindere speciali. Preturile cutiilor portbagaj pot ajunge pana la 1000 lei, insa investitia se merita mai ales ca puteti transporta o multime de lucruri. In alegerea unor cutii portbagaj thule trebuie sa tinem cont de volum, dimensiune, compartimentare, ca sa putem pune cam mai multe lucruri inauntru, la modalitatea de deschidere si la sistemul de prindere. Lungimea ideala e de pana la 200 cm, volumul de pana la 500 l. Compartimentarea va avea neaparat si suporti schiuri si pentru bagaje, pentru organizarea riguroasa a tot ceea ce se va pune in interior, deschiderea poate fi pe o parte sau pe ambele parti. Cat despre sistemul de prindere, acesta e musai sa fie pe bare transversal, cu bare cat mai solide, eventual cu gheare de prindere care se strang in jurul barelor transversale. Sarcina suportata poate ajunge la 50 kg, cutiile trebuie sa aiba puncte de inchidere dispuse simetric si cat mai usor accesibile.

Este foarte important ca producatorul sa ofere o garantie cat mai mare, de pana la cinci ani, pentru a putea remedia gratuit orice probleme tehnice ale cutiilor portbagaj. Pentru a avea pentru cat mai mult timp cutia portbagaj trebuie sa distribuiti uniform greutatea in ea, cu bagajele cele mai grele amplasate in partea din mijloc, capacul trebuie sa se inchida cu usurinta.

Nu-ti mai obliga copilul sa invete mai mult decat poate! Studiile arata ca ii poti face mai mult rau decat bine

copil-studiindPoate ca urmatorul scenariu vi se pare foarte asemanator cu ce ati patit si voi: esti la scoala, la liceu, incerci sa faci ce poti ca sa vii acasa cu un carnet cu note maricele, dar parintii nu sunt multumiti, ba incep sa iti trimita „sageti” si sa-ti dea de inteles ca trebuie sa iei note mai mari ca sa nu-i faci de ras. Unii parinti se gandesc ca a invata mai mult si din greu inseamna si rezultate mai bune pe viitor, in viata de adult, ceea ce este partial adevarat. In momentul in care un copil se forteaza sa invete se intampla doua lucruri:

1. Incepe sa nu mai fie atras de ce invata, vede invatatul ca pe o povara, o sarcina „de serviciu” pe care o indeplineste cumva automat, fara atasament;

2. Capacitatile intelectuale scad pe masura ce incearca mai greu, oboseala prea mare si stresul de a lua note mari „tocand” neuronii si asa putini ramasi dupa eforturi intelectuale sustinute. In termeni psihologici discutam despre supraresponsabilizare, adica incercarea de a-i da copilului mai mult decat „poate duce”. La noi in tara, aceasta asteptare prea mare a parintilor din partea copiilor are radacini adanci, care preced momentul 1989. Teama de esec si ideea ce micutii pot sa schimbe ceva daca reusesc sa invete mai bine decat au facut-o parintii pot duce la adevarate drame familiale generate de o supraresponsabilizare prost inteleasa si aplicata. Nu spune nimeni ca nu trebuie sa inveti cat de cat bine ca sa faci ceva in viata si in societate, insa a invata pe branci doar pentru ca parintii vor sa isi implineasca niste planuri din tinerete, sa faca micutul ce nu au facut ei ca nu au avut ocazia e o mare greseala. Tradus la nivelul starilor traite de copil, supraresponsabilizarea duce la depresie, anxietate, chiar suicid din cauza presiunilor foarte mari si stresului. Cea mai buna dovada o vedeti la stiri: cel putin 10-20 cazuri de copii care s-au sinucis pentru ca nu au luat note mari sau au luat note mici la examenele de final de treapta. Chiar si medicii psihiatrii confirma ca o supraresponsabilizare excesiva duce clar la deviatii comportamentale si tulburari psihice cu efecte nebanuite asupra personalitatii si motivatiei celor mici. Pe de alta parte, daca asista la un divort, la un deces al partenerului parintelui, copilul va lua locul acestuia disparut din viata celuilalt.

Iarasi e o forma de supraresponsabilizare de care e vinovat tot parintele. Dorintele parintelui devin dorintele copilului, nevoile unui copil normal sunt inlocuite de nevoile adultului, iar cand vor devenit adulti astfel de copii vor fi maleabili, docili, usor de manipulat. De asemenea, vorbim si de supraresponsabilizare cu mult mai grava, in sensul in care parintii lucreaza si fratele mare devine parinte pentru fratele mic. Fratele mare e mai responsabil, mai atent, insa pe termen lung apare furie fata de parinti, teama de abandon.

Iar la maturitate, copilul-parinte se lupta sa salveze partenerul. Ideea finala pe care trebuie sa o retinem este urmatoarea: supraresponsabilizarea este nefasta, copilaria e copilarie, micutii trebuie sa se joace si sa se bucure de ea, sa se descopere pe sine, poate duce la pierderea atentiei catre propriile dorinte si propria personalitate, intreaga sa existenta fiind atunci doar un puzzle din temeri si dorinte neimplinite nu ale lor, ci ale parintilor…