Incercari uimitoare de a explica timpul

timpPrezentul „spatios”. Ideea prezentului inselator porneste de la o intrebare legitima: cat dureaza prezentul, de fapt? Raspunsul obisnuit ar fi „acum”, insa nu e prea descriptiv, prea clar. De exemplu, daca discutam cu cineva si ne aflam in mijlocul rostirii unei fraze, o parte din ea e deja in trecut, insa conversatia are loc in prezent, inca. Asadar, cat dureaza prezentul, de fapt?

Exista o teorie a lui E.R. Clay si William James care poate lamuri aceasta problema. Prezentul „spatios”, inselator, spatialitatea temporala pe care o percepem ca fiind prezent poate dura cateva secunde, maxim un minut. E de fapt timpul pe care-l percepem imediat, constient. Insa poate avea legatura si cu cat de bine functioneaza memoria de scurta durata-prezentul dureaza mai mult daca memoria de scurta durata e foarte buna. Sau poate avea legatura cu perceptia instantanee, asa ca secunda care tocmai a trecut nu mai face parte din prezent, desi e perceputa imediat. Prezentul nu prea are cum sa aiba o „lungime” temporala, pentru ca, daca asa ceva ar fi posibil, o parte a sa ar fi in trecut si alta in viitor, aparand contradictia. Teoria celor doi oameni de stiinta explica prezentul ca un interval temporal care are o durata, dar totusi e un lucru diferit in raport cu prezentul obiectiv.

Oamenii scunzi experimenteaza „acum” mai devreme. Da, suna ciudat, insa are sens. Teoria a fost enuntata de un neurocercetator si poarta numele de „teoria legaturii temporale”. La baza ei se afla ideea ca percepem lumea in pachete de informatii adunate de simturile noastre si procesate la nivel cerebral. Diferite parti ale corpului, chiar daca primesc informatia in acelasi timp, ajung sa livreze informatia creierului la momente de timp diferite. Sa spunem ca mergi pe strada si trimiti un SMS cuiva si te lovesti de un obiect atarnat, un ghiveci de la o florarie, in acelasi timp lovindu-te si la picior de o piatra pusa in drum. In teoria, informatia colectata de la lovitura de la cap va ajunge sa fie procesata de creier mai rapid decat cea de la picior, insa simturile te ajuta sa simti ambele dureri in acelasi timp. Asta pentru ca microprocesorul nostru, creierul, pune tot ce primeste de la simturi intr-o ordine care sa aiba sens pentru noi. Intarzierea in procesarea informatiilor este chiar motivul pentru care oamenii scunzi percep total diferit clipa, „acum”-ul. O persoana scunda experimenteaza o versiunea mai exacta a timpului, pentru ca informatia ajunge mai rapid la creier, iar intarzierea e mai mica.